Florarie Online

.

.

Zambile – apreciate si cunoscute pentru parfumul lor intens si persistent!

Zambila, iacintul sau numita si Hyacinthus orientalis, este o planta, perena, care este originara din Orientul Mijlociu. De acolo au fost insa raspandite si in alte tari ale lumii, printre care si tara noastra, avand diferite culori: de obicei alb, roz, piersic si albastru sau galben. Apartinand familiei Liliaceae, zambilele sunt flori de primavara parfumate si indraznete. Acestea sunt numite “bulbi olandezi” desi ele nu sunt originare din Olanda ci din Turcia. Bulbii acestora masoara in mod obisnuit 14-15 cm, dar pot atinge si dimensiuni gigantice, de 19 cm. Pentru cine-si doreste un pic de culoare in biroul de la munca sau in dormitorul de acasa, pot fi cumparate online zambile la ghiveci.

Zambilele sunt reprezentative ale primaverii insa perioada propice pentru plantarea ei este toamna, in luna octombrie! 

Ingrijire si cultivare: Cultivarea zambilelor este usoara si chiar foarte distractiva. Zambilele se dezvolta bine pe locuri insorite, pe soluri fertile. Se uda putin iar dupa ce acestea infloresc se inceteaza udatul! Se planteaza prin bulbi, de obicei toamna,cu aproximativ 2-4 saptamani inainte de inghet pentru a permite radacinilor sa se dezvolte sub pamant.  Plantati-i la o adancime de 15-20 cm, la distante de 8-15 cm. Zambilele se planteaza in grupuri mici, iregulate. Sunt excelente ca flori taiate si pot fi cultivate cu usurinta in ghivece, ca flori de apartament. Poti sa le hranesti cu o substanta fertilizanta ca sa le ajuti sa se dezvolte si sa infloreasca. Vei observa ca odata cu trecerea anilor, zambila se va subtia. In ceea ce priveste mentinerea zambilelor, tot ce trebuie sa faci este sa indepartezi florile moarte, pentru a incuraja o noua inflorire .

Zambila este o floare a primaverii, a sperantei si a vietii, care nu are nevoie de ocazii speciale pentru a fi oferita chiar si barbatilor. Apropo, stiati ca in urma cu cativa ani, bulbii erau pastrati in casele oamenilor foarte bogati ca drept trofeu al bogatiei?

Pentru mult timp, Garoafa – Dianthus Caryophyllus  a fost una dintre cele mai populare flori dupa trandafiri. Insa, incepand din anii ’90, aceasta a pierdut mult teren ajungand in anul 2004 sa ramana pe locul 10 in topul de popularitate al florilor.

Si totusi, datorita multitudinii de culori si a sperantei de viata mai mare fata de media celorlalte flori taiate, garoafele au inceput incet, incet sa recupereze in ultima vreme din terenul pierdut. Garoafele sunt un gen de plante care infloreste anual, de doua ori pe an sau chiar in continuu. Aceasta are frunze ascutite, lanceolate, de culoare gri-verzui, asezate de-a lungul tulpinii; frunzele se intorc usor in afara.

Denumire populara: garoafa, garoafa de gradina 
Familie: Caryophyllaceae
Inaltime: 45-60 cm
Diametru: 38-45 cm
Expunere: plin soare
Sol: 6,6-7,5 (neutru), 7,6-7,8 (usor alkalin)
Udare: medie – nu exagerati; la intervale regulate
Perioada de inflorire: primavara tarziu – vara
Foliaj: verde, verge-albastrui

Garoafa – Dianthus Caryophyllus infloreste in perioadele cu temperaturi mai scazute ale anului, la inceputul iernii, dar si primavara tarziu. E planta perfecta pentru gradina, dar si ca flori taiate. Daca acestea sunt ingrijite corespunzator, ele pot rezista in glastre chiar si o luna intreaga. Garoafele pot atinge 60-90 cm inaltime, desi majoritatea varietatilor cultivate in gradina ating 25-50 cm.

Originare din Eurasia, garoafele sunt unele din cele mai populare flori de gradina si se numara prin cele aproape 300 de specii de plante anuale, bianuale sau perene ale genului Dianthus. Exista sute de varietati si hibrizi. In limba greaca, “dianthus” inseamna “floarea lui Zeus” sau “floarea divina”. Vandute inca din secolul al 16-lea, garoafele sunt considerate flori traditionale in Marea Britanie.

In zilele acestea de februarie pline de iubire si romantism, noi am realizat un frumos aranjament in forma de inima compus din 99 garoafe rosii si 4 cupe orhidee vanda mov. Noi credem ca ar fi un cadou minunat de Dragobete, 8 Martie sau daruit cu oricare alt motiv. Garoafa – Dianthus Caryophyllus  poate fi parfumata, simpla sau dubla si se gaseste intr-o varietate de culori cum ar fi: rosu, verde, caramoziu, portocaliu, violet, galben, roz, alb, crem, etc.

Garoafele mai pot fi inmultite prin divizarea radacinilor. Scoateti din pamant ghemul de radacini si impartiti-l cu mare grija, cu o foarfeca de gradina sau cu mana. Fiecare segment se replanteaza intr-un amestec usor si care trebuie mentinut mereu umed!

Poate una dintre cele mai seducătoare orhidee din lume este una care se găsește destul de rar, însă poate fi întâlnită și, la noi, în România. Numită de către specialiști Cypripedium calceolus, prin munții patriei noastre această se găsește deghizată sub numele de Papucul doamnei. Cu cele patru petale ale ei de un roșu-violet superb cutremurător și cu petala de jos galben-rubinie, Papucul doamnei te captivează de la prima privire și nu-ți dă voie să o mai uiți niciodată.

Din păcate, însă, această minunăție de floare a ajuns să se afle în pericol de dispariție. Pentru a preveni dispariția ei de pe Pământ, Convenția Internațională care se ocupă cu protejarea speciilor de plante și de animale aflate în pericol (CITES) a inclus Cypripedium calceolus sau Papucul doamnei – cum dorești să-i spui – pe lista plantelor protejate, la fel cum de altfel a procedat și Convenția de la Berna. Principalele amenințări pentru această floare se pare că sunt reprezentate de dispariția unei mari părți din habitatul ei principal și de faptul că este din ce în ce mai puțin cultivată în mod organizat.

În general, Papucul doamnei este răspândită pe mai tot globul, însă cele mai multe șanse să o întâlnești le ai în Europa de Est și Asia. În România, poate fi găsită prin Munții Bucegi, Ceahlău, Retezat sau Făgăraș.

Cypripedium calceolus crește până la o înălțime de 15 – 50 de cm; habitatul preferat sunt poienile și luminișurile din pădurile de fag sau stejar și nu-i plac zonele umbroase și umede excesiv. Iar în popor mai este cunoscută și sub numele de condurul doamnei, papucul vinerei sau blabornic. În timp ce perioada de înflorire este sfârșitul primăverii sau începutul verii, prin mai – iunie.

Papucul doamnei este o plantă perenă cu rizom repent acoperit cu un fel de solzi, din care pornesc mai multe rădăcini. Tulpina este cilindrică, în timp ce frunzele sunt late, eliptice, până la oblongi cu baza vaginiform amplexicaulă. Florile sunt, în general, solitare; foarte rar se găsesc câte două pe aceeași tulpină. Cel mai bine i se potrivește un sol sfărâmicios, argilos și calcaros.

Cam atât, deocamdată, despre Papucul doamnei. Data viitoare vom continua incursiunea printre florile ce se găsesc prin munții României cu alte informații interesante.

Anthurium este un gen de flori ce cuprinde de la 600 până la 800 (poate chiar 1000) de specii și aparține familiei Araceae. De asemenea, anthurium-ul mai este cunoscut și sub numele de floarea flamingo.

Există anumite enciclopedii care listează nu mai puțin de 1901 de specii de anthurium, însă multe dintre acestea sunt duplicate. Dintre toate speciile familiei Araceae, Anthurium-ul este cel mai complex și interesant de studiat, din moment ce specialiștii descoperă noi tipuri de anthurium în fiecare an.

Cele mai multe specii de anthurium se găsesc în pădurile tropicale de pe continentele America Centrală și de Sud, în special în țări precum Panama, Columbia, Brazilia, Guiana sau Ecuador.

Există mai multe tipuri de Anthurium. Cele mai populare fiind cele cu frunzele de dimensiune medie, de culoare roșie, care iau, de regulă, forma unei tufe. Acestea se numesc Evanna.
O altă varietate de Anthurium este Bonina. Plantele de acest gen au florile de un roz aprins și frunzele mici.
Ramona este un alt tip de Anthurium cu florile roșii în timp ce frunzele au culoarea verde închis.
Tot cu flori roșii este și Estura, o varietate ce are frunzele verzi și o inflorescență deosebit de bogată.
Însă există și tipuri de Anthurium cu florile de culoare albă. Una dintre aceste varietăți este Alaska, un Anthurium cu frunze mari, dar și Limona, un Anthurium cu flori alb-verzi.

Majoritatea acestor specii pot fi crescute și în ghiveci, în interiorul locuinței, atâta vreme cât li se oferă câteva condiții absolut necesare dezvoltării armonioase a plantei: o umiditate ridicată și o temperatură în jurul valorii de 19 – 25 de grade Celsius. De asemenea, se recomandă ca aceste plante să fie udate cu apă fără calciu (iar dacă este apă de ploaie, este ideal). Frunzele trebuie curățate în mod regulat de praf sau insecte, iar pământul trebuie să fie întotdeauna umed, însă nu excesiv.

Anthurium, numită și floarea flamingo, este o plantă tot mai des întâlnită în ultima vreme, mai ales ca plantă decorativă în sediile marilor corporații, în birouri, fiind preferată pentru aspectul ei deosebit, exotic, și pentru faptul că florile ei se mențin pe aproape întreaga perioadă a anului.

Iată că a sosit timpul să vorbim și despre una dintre cele mai întâlnite flori de prin grădinile din sudul României. Este vorba despre gura leului, floare ce poartă denumirea științifică de Antirrhinum. Aceasta a obținut denumirea de gura leului datorită aspectului ei; atunci când este presată dispre lateral, efectul este acela al unei guri care se deschide și se închide. Numele florii gura leului provine din greaca antică și se traduce literal prin ”ca un nas”.

Inițial se credea că Antirrhinum face parte din familia Scrophulariaceae, însă studii recente efectuate pentru verificarea ADN-ului a scos la iveală faptul că această floare este mai mult înrudită cu plantele din familia Plantaginaceae, unde a și fost inclusă.

Gura leului este o floare care-și are originea în zona Mării Mediteraneene, dar, cu toate acestea, nu este foarte pretențioasă în ceea ce privește condițiile climatice, rezistând cu succes la temperaturi scăzute, chiar și la cele care coboară ușor sub zero grade. Însă, de un lucru tot are neapărată nevoie și acest lucru este lumina.

Gura leului via metropotam

În general, răsare prin luna iunie și rezistă până spre finalul toamnei, prin luna noiembrie, ceea ce o face una dintre florile de grădină preferate ale românilor. În ceea ce privește dimensiunile, poate ajunge până la 120 de centimetri, însă există și variante medii, de până la 76 de cm, sau chiar mici, care ajung la o înălțime de 20 de centimetri.

Culorile în care este disponibilă gura leului sunt: galben, roșu, roz, bordaux, alb sau portocaliu. De asemenea, nu sunt excluse nici variantele bicolore sau cele pestrițe.
În ceea ce privește solul pe care-l preferă, pentru gura leului cel mai bun sol este cel cu pH neutru, de 5,5-5,8, solul bine drenat și foarte puțin argilos. În plus, mai trebuie adăugat și faptul că nu are pretenție la foarte multă apă, ba chiar ar fi recomandat ca această floare să fie udată suficient de rar încât solul să aibă timp să se usuce între două udări succesive.

Pentru înființarea unei culturi noi într-o grădină, gura leului se plantează de regulă în aprilie-mai sau în toamnă.

Iată că a sosit timpul să scriu și despre această floare, pe care oamenii din popor au denumit-o Ciuboțica cucului. Din punct de vedere științific, ea este cunoscută sub numele de Primula officinalis sau Primula acaulis. Face parte din ordinul Ericales și familia Primulaceae, iar zona ei de origine este considerată Europa de Vest și de Sud (de la Insulele Feroe și Norvegia până în sudul Portugaliei, din estul Germaniei, Ucraina, până la Peninsula Crimea și zona Balcanilor), nord-vestul Africii (Algeria) și sud-vestul Asiei (Turcia și Iranul).

În afară de ciuboțica cucului, în popor i se mai spune și aglică, anghelină, calce, cinci-foi, cizma-cucului, talpa-gâștei, țâța-caprei, țâța-oii, urechița-ursului, țâța-vacii sau anghicel.

Ciuboțica Cucului este o plantă perenă, care nu măsoară mai mult de 10-30 de cm în înălțime, având la bază un mănunchi de frunze, dispuse în formă de rozetă. Frunzele au, de regulă, între 5 și 25 de cm lungime și între 2 și 6 cm lățime, având o margine neregulată și zimțată. Florile de ciuboțica cucului măsoară între 2 și 4 cm în diamentru și cresc câte una singură pe o fiecare tulpină în parte.
Culoarea florilor variază de la un galben palid, la alb, roșu sau chiar mov.
Perioada în care înflorește este primăvara timpurie, fiind una dintre primele flori din Europa în ceea ce privește cât de devreme înflorește.

Din punct de vedere medical, ciuboțica cucului este o plantă foarte folositoare în medicina alternativă. De la ea se folosesc în scopuri terapeutice atât florile, cât și rădăcinile. Conform unor studii de specialitate, compoziția chimică a florilor și a rădăcinilor de ciuboțica cucului este asemănătoare, singura diferență fiind că florile sunt ceva mai sărace în conţinutul de saponozide. Dar la ce folosește? În primul rând, atât florile, cât și rădăcinile acestei plante ajută la fluidizarea secrețiilor bronhice și, de aceea, sunt foarte indicate în cazul pneumoniilor și bronșitelor. Astfel, din flori se prepară un ceai, care se folosește sub formă de infuzie, în timp ce ceaiul obținut din rădăcini se utilizează sub formă de decoct.
Pe lângă afecțiunile amintite mai sus, ceaiul din flori de ciuboțica cucului mai este folositor și în cazul tulburărilor gastro-intestinale sau în cazul afecțiunilor renale.

Cutreierând România, este imposibil să nu fi dat peste aceste flori. Denumirea ştiinţifică a toporaşului este Viola odorata şi face parte din genul Viola, familia Violaceae. Toporaşii sunt flori originare din Europa şi Asia şi pot fi găsiţi cel mai adesea prin păduri. În prezent, s-au răspândit şi pe continentele american, australian şi african.

În vorbirea populară, toporaşul a căpătat numeroase denumiri. Iată-le pe cele mai frecvente: a fost numit tămâioară, micşunea, zambilă de câmp, viorea, viorică, pantofiori, violetă, floare domnească, cocoşei sau cârligei. Aşadar, după cum vezi, nu duce lipsă de nume.

Perioada în care înfloresc este martie-aprilie şi, de regulă, toporaşii pot fi întâlniţi prin parcuri sau păduri, dar în ultima vreme au început să apară şi prin grădinile tot mai multor oameni.

Toporaşii au frunzele verzi, în formă de inimioare, iar mirosul lor seamănă oarecum cu cel de tămâie; acesta fiind, de altfel, şi motivul pentru care oamenii i-au spus şi tămâioară. Culoarea lor este variată, începând de la albastru închis spre mov, la roşu închis, rozaliu sau chiar alb spre gălbui.

Există chiar şi o legendă care vorbeşte despre aceste flori. Astfel, legenda spune că la un moment dat, pe pământ, trăia Regele Gheţii. Iar acest rege îşi dorea o soţie care să-i topească inima şi să-l facă fericit. Astfel, a dat de o fată pe care o chema Violeta. Aceasta, la rândul ei, s-a îndrăgostit de Regele Gheţii şi, pentru o perioadă, au stat împreună, aducându-i fericirea mult căutată. Numai că acesteia îi lipseau oamenii printre care obişnuise să trăiască. Prin urmare, i-a cerut Regelui Gheţii să se poată întoarce la oameni în fiecare primăvară, după care va reveni în Împărăţia Gheţii. Regele a fost de acord şi aşa s-a născut toporaşul, o floare legendară şi impresionantă.

Toporaşii sunt nu numai frumoşi şi încântători pentru ochi, ci reprezintă şi nişte plante utile în medicina alternativă. Astfel, există o mulţime de preparate care ajută în cazul anumitor afecţiuni. Există astfel crema de toporaşi, care ajută la vindecarea cicatricilor; decoctul din rădăcină de toporaşi, care se utilizează în cazul constipaţiilor sau împotriva durerilor reumatice; siropul de toporaşi, care ajută în caz de răceală, faringite sau boli respiratorii; precum şi infuzia de toporaşii despre care se spune că este foarte utilă în cazul infecţiilor urinare.

Continuăm prezentarea florilor pe care le poţi găsi prin România cu Genţiana. Bineînţeles că ţara noastră nu este singura în care pot fi găsite aceste flori; genţianele se întâlnesc aproape în toate ţările cu climat temperat, fie că este vorba despre continentul european, asiatic sau american. Unele specii se pot găsi chiar şi în nord-vestul Africii, estul Australiei sau în Noua Zeelandă.

“Genţiana” este un nume generic pentru toate florile care aparţin genurilor Gentiana şi Gentianella, genuri care aparţin familiei Gentianaceae şi care conţin peste 500 de specii de flori. Numele de “genţiana” se spune că provine de la numele regelui Iliriei Gentilus, care a domnit între anii 180 şi 168 î.e.n. şi care, după spusele lui Plinius cel Bătrân, ar fi recomandat folosirea florilor de genţiană în tratarea cazurilor de ciumă.

Numele său ştiinţific este Gentiana asclepiadea, însă, în popor, este cunoscută ca lumânărica pământului sau ghintura (dintura, intura) şi oamenii locurilor în care se găseşte această floare i-au găsit de-a lungul timpului numeroase întrebuinţări, fiind astfel utilizată în cazurile lipsei apetitului pentru stimularea poftei de mâncare. Florile sale, de un albastru impresionant, apar în lunile iulie-august prin zona păşunilor alpine şi subalpine, în special în Munţii Trotuşului.

Aproape fiecare specie a genului Gentiana are o denumire populară proprie. Astfel, Gentiana verna este numită ghintura de primăvară, fiind considerată “cea mai albastră” genţiană din întreaga Europă. Pentru Gentiana ciliata, oamenii din popor au găsit denumirea de trâmbiţa ciobanului. Aceasta înfloreşte vara târziu, spre toamnă (între august şi octombrie) şi printre detaliile care o caracterizează este numărul de petale: patru.

Genţiana este trecută în rândul plantelor medicinale, fiind folosită mai ales în medicina naturistă pentru stimularea metabolismului şi în tratarea diverselor probleme digestive.

Genţianele se caracterizează prin faptul că au petalele florilor opuse una celelilalte. Aceste flori sunt colorate în general în nuanţe de albastru (de la albastru-azur şi până la un albastru-închis), dar anumite specii pot fi chiar de culoare albă, crem, galbenă sau roşie. Florile în nuanţe albastre predomină în emisfera nordică, pe când cele de nuanţe roşiatice predomină în emisfera sudică, prin Munţii Anzi, în special, iar cele de culoare albă se întâlnesc în Noua Zeelandă. În general, florile de genţiană au cinci petale, dar sunt şi specii la care numărul petalelor variază de la patru la şapte.

M-am gandit sa vorbim despre florile pe care le gasesti prin Romania. Si voi incepe aceasta serie de articole cu irisul de munte. Este o specie de irisi care infloreste ceva mai tarziu, comparativ cu irisii din celelalte specii, adica pe la inceputul verii. Asadar, se cam apropie sezonul lor. Iar daca prin iunie iti programezi un weekend la munte, cu siguranta te vei putea intoarce acasa cu un buchet de astfel de flori.

Irisul de munte nu este o floare care sa creasca foarte inalt, masoara circa 50 de cm in inaltime. Florile sale de culoare albastru-violet insenineaza orice incapere, fiind puse in evidenta si de frunzele subtiri, asemanatoare cu iarba.

Denumirea stiintifica a irisului de munte este Iris graminea si este originar din zona Europei, putand fi gasit din Spania pana in Rusia si de-a lungul Muntilor Caucaz. Irisii de munte pot fi plantati prin seminte, dar solul trebuie sa aiba o aciditate scazuta pentru ca plantele sa se poata dezvolta corespunzator. Solului i se poate adauga ingrasaminte naturale primavara timpuriu si dupa ce apar florile, dar o data ce plantele s-au prins bine, in mod normal, trebuie sa se evite sa se mai modifice ceva in ceea ce le priveste. De retinut ca primele flori nu vor aparea mai devreme de al doilea an dupa ce au fost plantate.

Spuneam mai devreme ca irisii de munte au frunzele asemanatoare cu iarba. Ei bine, nu toti sunt la fel, ci acest lucru depinde de zona geografica de care apartin. In plus, fiecare fir sustine doua sau trei flori de culoare violet-albastruie. Florile irisilor de munte apar in luna iunie si au o aroma de fructe, semanand foarte mult cu mirosul prunelor.

Irisul de munte face parte din familia Iridaceae, o familie de plante care contine nu mai putin de 2000 de specii, printre rudele sale numarandu-se gladiolele sau freziile. In traditia populara, irisii mai sunt cunoscuti si sub numele de stanjenei. Denumirea de iris insa provine de la numele zeitei Iris, care in mitologia greaca era mesagera zeilor. Aceasta lasa in urma sa covoare de flori intr-o multitudine de culori, formand curcubeul. Irisul de munte semnifica increderea in propriile forte, curajul si speranta.

Chiar daca ideea generala e ca florile tropicale sunt frumoase insa nu rezista pentru prea mult timp in apartament nu este tocmai adevarata. Pentru a va putea bucura cat mai mult de frumusetea acestora, va vom prezenta o serie de recomandari. Ceea ce pare dificil la prima vedere, cu putina munca  se dovedeste a fi chiar foarte usor.

Trebuie totusi sa facem diferenta intre florile exotice si cele tropicale. Acestea din urma se gasesc (cum indica si numele) doar intr-un climat tropical, deci sunt straine pentru alte tipuri de clima. Florile exotice le incadreaza pe cele tropicale, insa pe langa acestea mai sunt si cele care provin din climate temperate sau reci, dar care nu se gasesc la noi.

Acum, haideti sa vedem care ar fi un exemplu relevant de flori tropicale, care sunt oferite destul de des, se gasesc in florariile de la noi si pot fi usor de ingrijit in locuinta proprie.

Buchete de crizanteme - sunt un adevarat exemplu al frumusetii florilor tropicale. Pe langa trandafiri, ele sunt considerate a fi cele mai frumoase flori din intreaga lume. “Crizantema” vine din limba greaca si inseamna “de aur”, aceasta fiind culoarea primelor exemplare descoperite. Acest tip de flori sunt prezente in natura in diferite forme, asemanatoare margaretelor, decorative, manunchiuri etc. si vin in multe culori, de la galben sau alb pana la violet si rosu.

In caz ca nu stiati, prezenta acestor flori tropicale in istorie le-a adus unele atribuiri, care de care mai interesante. De exemplu:

Read the rest of this entry »